VIDEO: Salariații din Primăria Focșani au cerut demisia consilierilor PNL-USR PLUS

Salariații din Primăria Focșani și Direcția de Dezvoltare au ocupat, astăzi, sala de ședințe a Consiliului Local după ce majoritatea PNL-USR PLUS nu a votat pentru rezolvarea problemei bugetului și a plății salariilor.

Proiectul privind bugetul municipiului nu a putut fi introdus pe ordinea de zi din cauză că nu a fost discutat în comisii, iar propunerea primarului Cristi Misăilă, de a introduce un proiect pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă, nu a fost votată de majoritatea PNL – USR PLUS. Din acest motiv, primarul Cristi Valentin Misăilă a retras proiectele de pe ordinea de zi, astfel că ședința nu își mai avea rostul.

A fost momentul declanșator al scandalului, oamenii care așteptau deznodământul în fața sălii, au intrat și au cerut socoteală liberalilor. „Să vă fie rușine. Ne-ați mințit că după 24 de ore se va rezolva și ne luăm salariile”, „Demisia”, „Ne vrem salariile. Vi se pare o glumă? Am copil de crescut. Ce ați votat astăzi ? Pentru ce vă luați salariile, ce ați făcut astăzi?”, au spus angajații care au intrat în sala de ședință. În fața furiei mulțimii, viceprimarul Ana Maria Dumitru și consilierul Cristian Zîrnă au sunat la poliție iar un echipaj a ajuns la Primăria Focșani și au scos-o din sală pe viceprimarul liberal.

Ulterior, primarul a convocat o ședință extraordinară, la ora 13, însă doar consilierii PSD au fost prezenți în sală. La final, angajații din Primărie și celelalte instituții au ieșit în Piața Unirii, pentru un protest spontan în fața Prefecturii. De asemenea, sindicatul salariaților din Primărie au înaintat o adresă către Prefectură în care au solicitat convocarea unei ședințe a Comisiei de Dialog Social pentru a discuta problema de la Focșani.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: