Ziua Națională a României este despre fiecare dintre noi! Prin ceea ce avem în suflet, prin sentimentul de apartenență, prin ceea ce iubim și respectăm, și nu doar azi, suntem români!
Am fost și putem să rămânem uniți prin exemplul trecutului zbuciumat al neamului românesc, prin exemplul perseverenței înaintașilor noștri, care au luptat și au reușit să facă din România un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
Fiecare dintre noi poartă în inimă o mică parte din sufletul României, și împreună, alcătuim un întreg indiferent de locul în care ne aflăm, în țară sau peste hotare – suntem români.
Dacă azi există România, o datorăm și celor care, în luptele purtate pe aceste meleaguri, au apărat cu prețul vieții lor independența țării noastre. Veșnică recunoștință pentru sacrificiul lor!
“Sunt mândru și onorat să reprezint această regiune cu trecutul său istoric, cu oameni care ne fac mândri că suntem vrânceni, cu tradiții și obiceiuri care ne fac unici în marea diversitate națională și europeană! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”, a transmis Nicușor Halici, prefectul județului Vrancea.