Încăierare la Lepșa între turiști, 15 persoane au fost audiate

Sursa foto:mdfx.ro

CERCETĂRI EFECTUATE DE POLIŢIŞTI PENTRU TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE, ÎNCĂIERARE, DISTRUGERE ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI MATERIILOR EXPLOZIVE

Poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au intervenit, sâmbătă, în stațiunea Lepșa, unde a avut loc un conflict, iar 15 persoane au fost conduse la Poliţie pentru audieri.

Sâmbătă seară, în jurul orei 20.11, în urma unui apel la 112, prin care o persoană reclama faptul că la o pensiune din Lepșa, s-a declanșat un conflict spontan între mai multe persoane cazate, s-au deplasat la faţa locului echipaje ale Secției 8 Poliție Rurală Tulnici.

Polițiștii au identificat 15 persoane care ar fi fost implicate în scandal, acestea fiind conduse la sediu pentru audieri.

În urma conflictului, doi tineri, de 18 și 19 ani au fost preluați de ambulanță, iar niciunul dintre aceștia nu a necesitat internarea.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma conflicului, 8 dintre persoanele cazate s-ar fi lovit reciproc.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „încăierare” „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, ”distrugere” și ” nerespectarea regimului materialelor explozive”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.

 

Știri despre: ,