Nicușor Halici: Lucrările pentru construcția A7 sunt în grafic! Acolo unde există probleme, există și soluții!

Problemele nu se rezolvă din birou! Am organizat o vizită pe toate sectoarele în lucru ale autostrăzii A7 din județul Vrancea pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a identifica soluții la fața locului acolo unde au apărut probleme. Unele dintre dificultățile apărute de la începerea lucrărilor mi-au fost transmise direct și au făcut subiectul unor întâlniri anterioare pe care le-am avut cu vrâncenii afectați de exproprierile dispuse de CNAIR. În urma sesizărilor transmise până acum, am căutat și am găsit soluții pentru a evita demolarea a zece locuințe din diferite localități ale județului. Acestea nu se aflau pe culoarul efectiv al autostrăzii, ci urmau a fi afectate de construcția unor drumuri tehnologice și, în urma unor eforturi comune alături de constructor, proiectant și de beneficiar, am putut să le salvăm. În urma discuțiilor purtate cu fermierii afectați de exproprieri, am convenit cu cei implicați în realizarea autostrăzii ca, acolo unde este posibil, să mai facem câte o supratraversare sau subtraversare, astfel încât activitățile economice și cele agricole din zona culoarului A7 să fie cât mai puțin afectate. Am discutat cu constructorul şi despre posibilitatea de a executa lucrări de supratraversare în toate punctele unde autostrada secționează canalele de irigații și de desecare, pentru ca atunci când va fi realizat Canalul Siret-Bărăgan, precum și canalul Șoimu, care ajunge la Slobozia Ciorăști, acestea să fie funcționale. Pe culoarul autostrăzii am întâlnit studenți ai Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi, specializarea «Căi Ferate, Drumuri şi Poduri», care analizau etapele tehnice ale construcției autostrăzii. Am avut o discuție dinamică și interesantă cu ei și le-am transmis că viitorul acestei țări e reprezentat, în cea mai mare măsură, de construcția unei infrastructuri moderne, raportată la volumul traficului prezent și viitor. Am observat, atât din răspunsurile lor cât și din entuziasmul pe care îl afișau, dorința de a termina cât mai repede studiile și de a începe efectiv munca pe șantierele ţării, pentru a putea face o Românie mai puternică și mai frumoasă!