CNAIR face șapte pasaje pietonale subterane cu lifturi și scări rulante pe DN 2 în județele Buzău și Vrancea. Pasajele vor fi realizate cu finanțare din PNRR în localitățile de pe traseul celei mai periculoase șosele din România

Șapte pasaje pietonale subterane urmează să fie realizate pe DN 2 (E 85) în localități din județele Buzău și Vrancea, finanțarea fiind asigurată din PNRR. DN 2 București-Bacău-Suceava-Siret este principala legătură a Capitalei cu județele din Moldova și, potrivit statisticilor cea mai periculoasă șosea din țară cu doar 17 kilometri de Autostradă (A 7 Centura Bacău) care să preia traficul de tranzit. Pentru realizarea pasajelor, CNAIR a scos la licitație șapte contracte pentru Studiul de Fezabilitate, fiecare contract cu o valoare de 309 mii lei. Sunt patru pasaje pietonale în județul Buzău la Limpezis, Costești, Mărăcineni și Poșta Câlnău respectiv Golești, Garoafa și Mărășești în Vrancea. Primul pasaj, cel de la Limpeziș este proiectat la km. 84, iar ultimul, cel de la Mărășești la km. 203 în zona Mausoleului Eroilor. Conform caietului de sarcini pe care l-a consultat Economedia, CNAIR solicită lifturi pentru persoane cu dizabilități, scări fixe și rulante, supraveghere video și posibilitatea alimentării cu energie din panouri solare. Durata Studiului de Fezabilitate este de 90 de zile, iar Proiectul pentru Autorizarea Lucrărilor de 60 de zile. Un alt pasaj pietonal subteran va fi realizat pe DN 21 în zona Lacul Sărat (județul Brăila). Sursa / foto: economedia.ro