Distribuţia în afara ţării a medicamentelor sau a materialelor sanitare pentru tratarea COVID-19 va fi suspendată pentru şase luni.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, joi seară, că a fost emis ordinul prin care se suspendă pe o perioadă de şase luni exportul de medicamente, fiind oprite la graniţă „nenumărate” tir-uri cu „zeci de tone” de medicamente şi materiale sanitare, relatează Agerpres

„În momentul de faţă, au fost oprite la graniţa României nenumărate tir-uri, zeci de tone de medicamente şi materiale sanitare care ar fi fost scoase din ţară prin export paralel. Am emis acest ordin astăzi, care a fost publicat în numărul 202 din Monitorul Oficial. Citez articolul 2: ‘Se suspendă temporar distribuţia în afara teritoriului României pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin a medicamentelor cuprinse în catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (…)’.

În condiţiile crizei COVID, datorită lipsei medicamentelor şi materialelor de pe piaţa din Europa erau foarte multe echipamente, dispozitive şi consumabile care ar fi fost altfel scoase din România”, a declarat Victor Costache, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Distribuţia în afara ţării a medicamentelor sau a materialelor sanitare pentru tratarea COVID-19 va fi suspendată pentru şase luni, a anunţat, miercuri, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„Comitetul a decis suspendarea temporară pentru şase luni a distribuţiei medicamentelor, dispozitivelor medicale şi materialelor sanitare esenţiale în prevenţia şi tratarea infecţiei cu COVID-19 în afara teritoriului României”, a declarat Arafat într-o conferinţă la sediul MAI.

Conform unui comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii, lista va fi stabilită împreună cu experţii din comisiile de specialitate ale ministerului, avându-se în vedere, în mod special, medicamente precum: antivirale, antiinflamatorii, antibiotice, antitermice, antifungice, anestezice, sedative, precum şi alte medicamente considerate necesare în tratarea cazurilor de COVID-19 şi a complicaţiilor acestora.

De asemenea, lista va cuprinde materiale sanitare şi dispozitive medicale cum ar fi: combinezoane, mănuşi, seringi, măşti, ochelari de protecţie, soluţii dezinfectante, precum şi alte materiale şi dispozitive medicale identificate a fi necesare pentru gestionarea cazurilor de COVID-19.