Continuă verificările la domiciliile persoanelor aflate în autoizolare, precum și pentru respectarea restricțiilor de circulație

În contextul răspândirii la nivel național a infecției cu virusul “CORONAVIRUS SARS-CoV-2” autoritățile continuă efectuarea de verificări în teren la adresele persoanelor aflate în evidență ca fiind izolate la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, dar și lucrători din cadrul Poliției Locale au verificat la locul de izolare 1505 persoane.

Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost depistată 1 persoană care a încălcat condițiile de izolare, față de aceasta fiind dispusă măsura sancționării în valoare de 5000 lei. Persoana a fost  introdusă într-un centru de carantină.

De asemenea, în ultimele 24 de ore pe raza județului Vrancea au fost aplicate pentru nerespectarea dispozițiile art.5, alin. 1 și art. 3 alin. 2 din Ordonanța Militară nr.2 din 21.03.2020, 184 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 419.000 de lei. Sancțiunile au fost aplicate de polițiști, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și reprezentanți ai Poliției Locale.

Activitățile demarate ieri, 25 martie, ora 12.00, pentru verificare respectării prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, se vor desfășura zilnic în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică și cu sprijinul forțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale – Garnizoana Focșani.