Continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

620 metri cubi de material lemnos și 2 ansambluri auto confiscate de polițiștii vrânceni în cadrul unei ample acțiuni de combatere a delictelor silvice.

 În ultimele două zile, polițiștii vrânceni au intensificat activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate domeniului silvic.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, ai secțiilor de poliție rurală Golești, Gugești, Vidra, Cotești, Tulnici, Odobești și Panciu au acţionat împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focşani și ai Direcţiei Silvice Vrancea.

Astfel, în urma celor 42 de controale, din care 8 la depozite, 10 la instalații de prelucrare a materialului lemnos și 24 pe drumurile publice, au fost aplicate 20 sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 rep. – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 60 000 lei.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 620 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 132.000 lei.

Două mijloace de transport material lemnos de mare tonaj folosite la săvârșirea infracțiunilor au fost confiscate.

Poliţiştii atrag atenţia din nou asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale pentru depistarea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare.

Știri despre: ,