APELUL FALS LA 112 SE PEDEPSEȘTE!

„Apelul fals la 112 se pedepsește!” a fost unul dintre  mesajele transmise de către polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității  în cadrul unei  campanii de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților, cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112.

În perioada 14 februarie- 03 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive în cadrul  campaniei de prevenire „Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!”, activități la care au participat peste 450 de elevi și cadre didactice, atât din mediul rural cât și urban.

Activitățile preventive au avut drept scop creșterea gradului de conștientizare în rândul copiilor și tinerilor cu privire la consecințele pe care le are apelul fals sau abuziv la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, o astfel de faptă fiind de natură să aducă prejudicii la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice.

Aceste prejudicii pot fi foarte grave atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția, Jandarmeria, Pompierii, Serviciul de Telecomunicații Speciale, etc.) cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, cât și întreaga comunitate.

Le reamintim cetățenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne.

* Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de  intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

** Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență.

Știri despre: ,