Restricții de circulație pe B-dul Unirii, în vederea organizării  ”Turului Vrancei – Road Bike Trophy”

 

Ca urmare a faptului că în data de 14 august 2021 va avea loc evenimentul ciclist ”Turul Vrancei – Road Bike Trophy”, B-dul Unirii din municipiul Focșani se va închide circulației auto începând de vineri, 13 august, orele 22.00 până duminică, 15 august, orele 24.00.

Măsura de restricționare a circulației este necesară ca urmare a faptului că în noaptea de vineri-sâmbătă pe B-dul Unirii se va monta logistica necesară desfășurării evenimentului care este Etapă de Cupă Națională de Șosea, în agenda Federației Române de Ciclism (FRC) – Piața Unirii din municipiul Focșani fiind locul de start și de finish al ”Turului Vrancei – Road Bike Trophy”.

Pe această cale îi invităm pe cei care doresc să susțină concurenții aflați în concurs, atât la Startul evenimentului – 14 august, ora 9.00, Piața Unirii cât și la evenimentul de premiere – 14 august, ora 14.00, Piața Unirii.

Tot sâmbătă, de la ora 19.00, în cartierul Sud, zona Parc Tematic, va avea loc concertul Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei” organizat în cadrul evenimentului ”August Artistic”, sub genericul ”Acasă…cu neamul meu!”

De asemenea, în data de 15 august 2021, de la ora 19.00, în Foișorul din Grădina Publică, îi invităm pe focșăneni să participe la ”Concertul de muzică românească și universală” care va fi organizat de Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” în cadrul evenimentului ”August Artistic”.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

Știri despre: