Debut spectaculos de an pentru Maria Daciana Ciubotaru!

Maria-Daciana Ciubotaru, sportiva CSM Focșani 2007, antrenată de Firicel Tomai și care va împlini 14 ani peste câteva zile, a participat în premieră la un campionat național U 16. Începând cu 5 ianuarie, Maria, beneficiara unui wild card oferit de organizatori, a evoluat la Campionatul Național Individual de Iarnă 2019, la Centrul Național de Tenis, la București. În proba de simplu, a fost întrecută în calificări, cu 6-3, 6-1 de Alexia Iulia Mărginean, de la Asociația TC Sun. În proba de dublu, însă, Maria Ciubotaru a urcat până în semifinalele probei de dublu făcând pereche cu Alexia Trașcă, de la Tenis Club București.
Locul 4 obținut de Maria Daciana Ciubotaru la dublu fete, la Campionatul Național U 16 reprezintă un veritabil succes în condițiile în care Alexia Trașcă nu este una dintre partenerele obișnuite pentru ea. Dimpotrivă, Maria a câștigat la vârste mai mici turnee făcând pereche cu piteșteanca Briana-Maria Spătaru iar cu Cara Meșter a câștigat în decembrie 2018 titlul de campioană a României la dublu fete U 14! Fostele sale partenere au alcătuit dublul învins în sferturi la U 16 de Maria Ciubotaru și Alexia Trașcă.