Claudia Prisecaru, cel mai bun sportiv al Vrancei și în anul 2019

Claudia Prisecaru a fost desemnată cel mai bun sportiv al Vrancei și în anul 2019. Este pentru a treia oară consecutiv când excepționala atletă legitimată la CSM Focșani 2007 primește această distincție.

Anul trecut, Claudia Prisecaru a urcat un loc în ierarhia celor mai bune alergătoare din categoria tineret a Europei, la Campionatul European de Tineret (U23) de la Gavle. Sportiva de la CSM Focșani 2007, unde este pregătită de către antrenorul Cristian Orza, a terminat a treia, cu timpul de 9:53.21 minute, ceea ce reprezintă și un nou P.B. pentru ea.
Bronzul Claudiei este cea de-a doua medalie pentru România la Campionatul European de Tineret U23 de la Gavle (Suedia).
“A fost o cursă destul de grea. Daneza era favorită și a câștigat detașat. Nici nu știu cum am terminat pe podium. Când am trecut linia de sosire, m-am uitat pe tabelă și mi-am văzut numele trecut pe locul trei. Eram foarte obosită, nu știu ce să spun. Sunt foarte fericită. Îmi doream foarte mult, dar niciodată nu am pronunțat cuvântul <<medalie>>. Îmi doream un rezultat cât mai bun și iată că am urcat pe podium. E minunat!”, a declarat Claudia Prisecaru după superba evoluție din Suedia.

Palmares:

Campionat Național
  • 2019: Locul 1 – Pitești (3000 m)
  • 2019: Locul 1 – București (2000 m)
  • 2018: Locul 3 – Pitești (5000 m)
  • 2018: Locul 1 – Pitești (3000 m)
  • 2014: Locul 1 – București (2000 m)
Campionat Internațional
  • 2019: Locul 3 – Gävle (3000 m)
  • 2019: Locul 6 – Istanbul (1500 m)
  • 2019: Locul 3 – Istanbul (3000 m)