A început „Cupa orașului Panciu la minifotbal de sală“, ediția a IX-a

Sâmbătă, 1 februarie 2020, a început „Cupa Orașului Panciu la Minifotbal de Sală“ – Ediția a IX-a, eveniment organizat de Primăria Orașului Panciu.

Competiția este deja o tradiție pentru comunitatea noastră! Timp de o lună și jumătate, să-i dăm fotbalului strălucirea și renumele de sport-rege! Doresc mult succes tuturor participanților! Cei mai buni să câștige!, a spus primarul Iulian Nica.

Meciul de deschidere a avut loc la ora 14.00, între echipele ANVELOPE SH și ELEVEN, terminat cu scorul de 0 – 3. În următorul meci, OLD BOYS COVACI și SMURD au terminat la egalitate, 2-2, iar în cea de-a treia partidă a etapei inaugurale, PRIMĂRIA PANCIU s-a impus în fața adversarilor de la SIBI TEAM cu scorul de 5 – 1.

Duminică, 2 februarie 2020, scorul etapei a fost realizat de echipa ELEVEN, care a învins cu 9 – 1 echipa OLD BOYS COVACI. Câte o victorie au înregistrat și jucătorii de la  SIBI TEAM, 6-0 în meciul cu SMURD și POMPIERII, care au învins cu 4 – 0 echipa ANVELOPE SH.

Etapa a II-a a fost animată de Trupa de Majorete „Eagles Panciu“, pregătită de profesoara Oana Ioan, care a prezentat un program de dans, precum și o demonstrație de cheerleading.

«Cupa Orașului Panciu» continuă! Următoarele jocuri sunt programate sâmbătă, 8 februarie și duminică, 9 februarie, când vă aștept din nou în Sala de Sport a Orașului Panciu, să facem împreună galerie echipelor preferate!, transmite primarul Iulian Nica.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: