Vrâncean arestat pentru 30 de zile pentru comiterea mai multor infracțiuni de tentativă de furt și furt calificat

Sursa foto:ndtv.com
Sursa foto:ndtv.com

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Adjud au identificat principalul suspect în cazul mai multor infracțiuni de tentativă de furt și furt calificat, fapte săvârșite în perioada 2018 – 2019 pe raza comunei Boghești, județul Vrancea. Din cercetările efectuate rezultă că în perioada menționată, bărbatul de 55 de ani, din comuna vrânceană Boghești ar fi sustras mai multe bunuri din locuințele mai multor persoane de pe raza comunei, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanelor vătămate. Față de cel în cauză a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore și a fost prezentat marți Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, cu propunere de arestare preventivă. În cursul aceleiași zile, pe numeșe vrânceanului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.