Vrancea sub cod galben de viscol la munte și vânt puternic

 Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben de viscol la munte și de intensificări susținute ale vântului în Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei. Atenționarea meteorologilor intră în vigoare de mâine, de la ora 16:00 și este valabilă până sâmbătă, 23 februarie, ora 16:00. Meteorologii anunță că în acest interval, în Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, cu viteze peste 90…100 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

O atenționare meteo este valabilă și pentru restul țări, începând de mâine, de la ora 14.00 și se încheie sâmbătă la ora 16:00. ,,În intervalul menționat se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mixte în Transilvania și mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpații Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare.

      Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45…55 km/h. Local se va forma ghețuș. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată, geroasă noaptea și dimineața, mai ales în regiunile nordice și centrale. Vremea se va menține rece până luni, 25 februarie”, menționează ANM.

 

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More