VIDEO Zeci de persoane și-au dat jos măștile și au pupat sicriul în care se afla ÎPS Pimen, tabloul și icoana de la capătul acestuia. Pelerinajul se va încheia vineri, când arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților va fi înmormântat

Zeci de persoane și-au dat jos măștile și au sărutat sicriul în care se afla ÎPS Pimen, dar și tabloul care se afla la capătul acestuia. Pelerinajul se va încheia vineri, atunci când arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților va fi înmormântat. ÎPS Pimen a condus Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților încă din 1991, atunci când aceasta a fost reînființată la 40 de ani după ce comuniștii au desființat-o. ÎPS Pimen a fost colaborator al Securității comuniste.

Priveghere și rugăciune pentru IPS PĂRINTE PIMEN

Priveghere și rugăciune pentru IPS PĂRINTE PIMEN

Publicată de Doxologia pe Miercuri, 20 mai 2020

Prin Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, în care a fost depus trupul lui ÎPS Pimen, au trecut, de miercuri de când acesta a fost depus, sute de persoane, de toate vârstele, dar cu precădere vârstnici, cele mai multe dintre ele purtând măști de protecție.

În imagini se poate observa însă că, atunci când ajungeau în dreptul sicriului, mulți dintre pelerini își dădeau jos măștile și pupau icoana și tabloul care se aflau la capătul arhiepiscopului. Unii dintre ei pupau și atingeau și sicriul, chiar dacă acesta era închis.

ÎPS Pimen (90 de ani) a fost confirmat cu COVID-19 în a doua zi de Paște și a murit o lună mai târziu, în 20 mai. Suceava este cel mai mare focar de  din țară și a fost primul oraș carantinat din cauza escaladării crizei și a colapsului instituțiilor medicale. În prezent, Suceava nu are șef la DSP din cauză că nimeni nu acceptă să preia responsabilitatea gestionării crizei de .

Sursă: G4Media.ro

Știri despre: , ,