VIDEO: Cum să îți petreci o vacanță în siguranță? Sunt recomandările oferite de polițiștii vrânceni copiilor, în cadrul taberei de educație montană, din Soveja

Sursa foto: IPJ Vrancea
Sursa foto: IPJ Vrancea

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Servicului Rutier și Serviciului Ordine Publică,  au  realizat în data de 7 iulie, la invitația Organizației Civice Vrancea o activitate informativ-preventivă în tabăra de educație montană, aflată la a III-a ediție, care a avut loc în comuna Soveja, poiana Punga. La activitate au fost prezenți 65 de copii școlari și preșcolari și 90 de adulți din municipiul Focșani. Acțiunea a avut drept scop creşterea gradului de informare a elevilor şi pentru reducerea riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale în perioada vacanţei de vară. Cu această ocazie au fost transmise informații  prin jocuri și au fost ținute prezentări cu privire la modalitățile de protecţie personală, în special prin prisma adoptării unei atitudini preventive în diverse situaţii. Vacanţa de vară, prin specificul ei, permite deplasarea copiilor în zone de agrement, în mediul rural, precum și petrecerea unei perioade de timp fără supraveghere, ceea ce poate genera o creştere a numărului de minori victime.

Polițiștii vrânceni le recomandă adulților să nu își lase copiii să poarte telefonul mobil la vedere, cheia, banii de buzunar sau alte obiecte de valoare, deoarece toate acestea sunt tentante iar infractorii vor profita de imposibilitatea celor mici de a se apăra. Totodată, vrâncenii sunt sfătuiți să colaboreze cu polițiștii, să apeleze cu încredere numărul de urgență 112 dacă au nevoie de sprijin sau să anunțe de îndată dacă au cunoștință despre producerea unei fapte antisociale.

Știri despre: ,