Unei categorii de personal nu i se va aplica interdicția de a cumula pensia cu un salariu de bugetar

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat luni pentru G4Media.ro că va exista o categorie de personal căreia nu i se va aplica interdicția de a cumula pensia cu un post de bugetar: cei care au pensii mai mici decât salariul minim brut (2.080 de lei în prezent, propus să crească la 2.230 de lei de la 1 ianuarie 2020).

Acesta este scenariul de lucru la acest moment. Interdicția pe care o propunem are rolul de a elimina din sistem situațiile nefirești, cu angajați care imediat după ce s-au pensionat pe pensii mari s-au întors în sistemul de stat și cumulează venituri uriașe. Nu vor fi afectați pensionarii cu pensii mici care sunt solicitați să revină în posturi care nu pot fi acoperite altfel”, a declarat Violeta Alexandru pentru G4Media.ro.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţase sâmbătă că este în curs de elaborare un proiect de lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de angajat la stat.

Ea a anunţat că se lucrează la un proiect de lege referitor la pensionarii care sunt angajaţi în instituţii de stat, proiect care va fi finalizat pe măsură ce vor fi strânse toate informaţiile legate de cei care ar putea fi vizaţi.

Trebuie să existe existe o justă măsură pentru cei care, deşi au vârsta de a putea lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează în sistemul public. Are legătură cu justeţea unei măsuri faţă de o situaţie dată în care o persoană, deşi în plină formă de muncă, după ce primeşte pensia se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că ea poate munci în continuare”, a declarat sâmbătă ministrul Muncii.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: