Târgul Apicultorilor Buzoieni, organizat la început de noiembrie

Pe 2 și 3 noiembrie, în curtea Universităţii Bioterra din zona Drăgăicii va avea loc cea de-a noua ediţie a Târgului Apicultorilor Buzoieni. Buzoienii care trec prin zonă pot cumpăra miere de cea mai bună calitate, precum şi alte produse apicole. În același timp, persoanele interesate vor primi informaţii cu privire la dezvoltarea unei investiţii în domeniul apicol. Ca şi la celelalte ediții, scopul târgului este acela de a promova apicultura și de a oferi posibilitatea producătorilor apicoli şi firmelor specializate să prezinte şi să comercializeze produse, utilaje şi echipamente apicole.

An de an, Târgul Apicultorilor Buzoieni reuneşte producători şi comercianţi de echipamente, unelte, accesorii şi utilaje apicole, faguri artificiali, tratamente, hrană pentru albine, biostimulatori, echipamente diverse, miere şi produse apicole.  Târgul Apicultorilor Buzoieni este organizat de Asociaţia Apicultorilor Profesionişti Buzoieni şi Cooperativa Agricolă Apis Mellifera Albina Buzoiană.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: