Surpriză de la polițiști pentru un băiețel din Vrancea care a împlinit 4 ani de Ziua Copiilor

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost „complici” la transformarea zilei de naștere a unui copil, într-o experiență de neuitat.

„Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe. Înseamnă să fii atât de mic, încât spiriduşii să ajungă să-ți șoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în calești și șoriceii în telegari, iar nimicul în orice”. Înseamnă să crezi că orice vis poate să devină realitate, iar copilăria este magia, am spune noi. Astfel, după ce mama lui Edi ne-a vizitat și ne-a spus că cel mic este fascinat de poliție, ,,am conspirat’’ și i-am pregătit „magia” la împlinirea celor 4 anișori.

Pentru câteva minute, alături de colegii de la rutieră, am ieșit din tiparul activităților zilnice și am făcut un gest de suflet: am ajuns într-o comună din Vrancea la adresa sărbătoritului și am petrecut câteva momente de vis, convinși că doar un zâmbet de copil îți face ziua mai bună! Vizibil fericit și emoționat, băiețelul, alături de frățiorul mai mare, ne-au mulțumit șoptit pentru surpriză și au trecut rapid în rolul de polițiști, cu ajutorul colegilor, autospecialei dar și a „echipamentelor” de poliție pe care le-am oferit. Misiunea de suflet, aceea de a face „magie” pentru cei care cred în visele lor, a fost îndeplinită! La mulți ani, Edi! La mulți ani, dragi copii! Să păstraţi întotdeauna copilăria în suflet, ca o raza de lumină, și viaţa voastră va fi mult mai frumoasă!

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: