Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru drumul de mare viteză Focșani-Bacău, finanțate cu fonduri europene

Sursa foto:ziare.com

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat recent, că realizarea documentației tehnice pentru drumul expres Focșani-Bacău a primit finanțare nerambursabilă alocată prin POIM 2014-2020.  Contractul de finanțare a fost încheiat spre finele lunii martie, fondurile fiind acordate  în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 – Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-sprijin pregătire proiecte de investiții, Operațiunea – Creșterea accesibilității zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T. Obiectivul general al proiectului, este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene. Rezultatele așteptate ale proiectului sunt elaborarea Studiului de Fezabilitate și elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție. Valoarea totală a  proiectului este de 24.148.090,23 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala – 17.275.946,22 lei, 15% contribuția proprie – 3.048.696,39 lei, restul de 3.823.447,62 lei  reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA. Durata proiectului este 24 luni.

You might also like