Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” – Dezinfectanții: întrebări și răspunsuri

Am trecut de la aprovizionări cu măști și dezinfectanți mânate de emoție și spaimă la stocuri efectuate calculat, pe baza recomandărilor specialiștilor. Am avut parte în această pandemie de un val de informații nocive (de unde și termenul perfect adaptat de infodemie), dar și de o debusolare generată chiar din rândul medicilor, cercetătorilor sau organizațiilor prestigioase. Pe undeva era și naturală această debusolare, pentru că luptăm cu un inamic despre care nu avem suficiente date, trebuie să încropim scheme de tratament pentru cazurile severe, să direcționăm atenția spre paliere diverse cum ar fi protecția populației, investiția în vaccinuri, dotarea spitalelor, educarea maselor. Nimic nu e simplu în medicină.

Suntem acum, din fericire, într-o stare care pare să tindă spre un control al pandemiei, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Avem aproape obligația, din respect pentru propria persoană și pentru cei din jur, de a lua niște măsuri minime de siguranță, de a ne menține informați corect din surse de încredere, de a deține o educație medicală care ne va fi de mare folos și-n viitor. În urmă cu câțiva ani scriam despre un pericol nevăzut care amenință întreaga omenire și e bine să știți că nu am capacități paranormale, ci doar o intuiție ancorată adânc în știință. Vom mai trece prin pandemii. Ne vom mai lupta cu bacterii sau virusuri. Trebuie să fim din ce în ce mai bine pregătiți și informați.

Măsurile actuale se referă la purtarea măștii în spațiile închise, folosirea de dezinfectant pentru mâini și suprafețe, păstrarea unei distanțe de minimum doi metri față de ceilalți oameni. Cum am fost de numeroase ori întrebat despre dezinfectanți, mi-am propus să lămuresc aici niște neclarități care există.

Ce este un dezinfectant? Această soluție conține una sau mai multe substanțe capabile să omoare sau inactiveze anumite structuri vii sau abiotice, ferind astfel ajungerea lor în organismul uman. O structură vie poate fi o bacterie. O structură abiotică poate fi un virus, care are neapărată nevoie de o gazdă pentru a se multiplica (asta îl interesează, să-și producă multe copii). Suntem bombardați în mod constant de bacterii și virusuri. Unele nu au capacitatea de a ne face ceva rău, altele dau afecțiuni ușoare, iar altele duc la probleme grave.

Ce dezinfectăm? Mai ales mâinile, că le folosim cel mai des și sunt vectori pentru transmiterea agenților patogeni. Nu știu câți conștientizează exact de câte ori duc mâinile la gură, ochi, nas, fără ca ele să fie curate. Un studiu a arătat că-n medie, ducem mâinile pe față și de peste 20 de ori pe oră! Iată de ce este important ca ele să fie cât mai curate, să le spălăm bine cu apă și săpun, să folosim un dezinfectant potent, de calitate.

Cât dezinfectant folosim? Cam 3-5 mililitri sunt suficienți pentru mâini, apoi frecăm bine mâinile pentru a uniformiza substanța. Suprafețele pot fi dezinfectate prin pulverizare sau ștergere cu un șervețel.

Este periculos pentru sănătate dezinfectantul? Nu. Pe lângă rolul său de a distruge virusurile, bacteriile și fungii, un dezinfectant trebuie să nu atace pielea sau alte componente ale corpului, să nu dăuneze mediului înconjurător. Produsele se testează riguros, se supun unor norme UE și au mai multe teste realizate în laborator. Spre exemplu, în cazul companiei Farmec care mi-a oferit ajutorul în conceperea acestui material, s-au făcut studii multiple, s-au obținut aprobări, abia apoi au fost puse produsele pe piață.

Ce înseamnă un biocid? Biocidul poate fi o substanță sau amestec de substanțe capabil să omoare organismele.

Dezinfectantul este un biocid? Da, face parte din marea categorie a biocidelor, unde mai intră de exemplu pesticidele sau insecticidele.

Este alcoolul un biocid? Potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății), e nevoie de o concentrație a alcoolului de cel puțin 70% pentru acțiune virucidă. Cum ne interesează cu precădere acum protecția împotriva SARS-Cov-2, un biocid cu minim 70% alcool este eficient pentru distrugerea acestui virus nou.

De ce folosim alcool și nu clor? Clorul poate ataca pielea, dând diverse iritații. Nu este recomandat decât pentru suprafețe.

Acum umblăm cu dezinfectanții la noi? Unele gesturi ar fi bine să ne devină absolut naturale, date fiind vremurile prin care trecem. Un flacon de 150 de mililitri poate fi purtat cu ușurință într-o geantă, în rucsac, în mașină. Acasă sau la locul de muncă putem folosi recipiente mai mari, de 3 sau 5 litri.

Cât continuăm să ne dezinfectăm? Pe scurt, n-ar trebui să ne limităm la această pandemie, pentru că mâinile curate reprezintă un fundament al sănătății. E bine să le dezinfectăm de fiecare dată când atingem o suprafață de contact des, când atingem alte persoane. E un gest relativ mărunt care contează enorm pentru corpul nostru.

Autor – dr. Vasi Rădulescu

Ilustrație – col. Oana Ciobanu