,,Recoltă” bogată a polițiștilor T.F. de la Mărășești și Focșani

O serie de nereguli au fost constatate de către polițiștii din cadrul posturilor de la Mărășești și Focșani, sub coordonarea ofițerilor Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea, în urma unor acțiuni desfășurate în perioada 4 – 6 februarie. Mai exact, polițiștii au verificat 12 autoturisme, au legitimat 53 de persoane și au aplicat 18 sancțiuni. Două dintre acestea au fost acordate vânzătorilor ambulanți din trenuri, alte 8 sancțiuni pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și linistii publice, două amenzi la regimul silvic și alte 6 sancțiuni au fost date pentru neregulile privind circulația pe drumurile publice (2 au fost aplicate taximetriștilor din zona Eurogării Focșani, pentru staționare în loc nepermis).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 4200 lei. În cadrul acțiunilor, polițiștii au confiscat de la o persoană în vârstă de 30 de ani, din orașul Mărășești, 0,5 metri cubi lemn foc cireș – vișin. Aceasta a fost depistată la data de 5 februarie, conducând un atelaj hipo, în zona de nord a triajului gării Mărășești. Valoarea lemnului confiscat s-a ridicat la 250 lei. Pe de altă parte, pe 6 februarie, în  urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție TF  Focșani,  a fost identificat   un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Sihlea, județulVrancea, ca fiind principalul suspect al faptei de distrugere a unor semnale de dirijare a traficului feroviar de pe magistrala BUCUREȘTI – SUCEAVA, în zona haltei de mișcare Sihlea.