Realizări după dezbaterea de acum o lună cu grupul Dizabil.Eu Vrancea

Cristi Valentin Misăilă:

În urmă cu o lună, pe 2 octombrie 2021, am participat la dezbaterea Grupului civic DizAbil.Eu Vrancea, unde a fost prezentată Harta Accesibilizării Orașului Focșani.

Am convenit să acționăm punctual și să încercăm să remediem din deficiențele semnalate de organizație și în acest sens am creat un grup de comunicare și ne-am apucat de treabă pentru a accesibiliza orașul.

Iar acum și membrii Grupului civic DizAbil.Eu Vrancea recunosc ce s-a făcut în această perioadă:

  • Au fost astupate gropile din trotuar, marcate de noi pe hartă.
  • Au fost accesibilizate trecerile de pietoni din cartierul Sud și din zona centrală a orașului.
  • Poliția Locală a început să ridice automobilele parcate pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități de șoferi ce nu au nicio dizabilitate și nici nu transportă persoane cu mobilitate redusă.
  • S-au alocat fonduri pentru achiziționarea unui elevator care să permită accesul persoanelor în scaun rulant în sala de spectacole a Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” Focșani. Urmează să fie achiziționat.
  • Primăria a trimis o adresă agenților comerciali, prin care li s-a reamintit că trebuie să respecte normativele privind accesibilizarea.

Am spus-o și o repet: o comunicare bună între administrație și societatea civilă reprezintă un punct bun de plecare pentru a construi un oraș fără bariere

Detalii aici: https://www.dizabil.eu/…