Programul FOTOVOLTAICE pentru gospodării izolate. Cererile de finanțare pentru panouri solare se pot depune până în 31 ianuarie

Înscrierile în programul de finanțare al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), ce permite ca o parte dintre proprietarii de gospodării să primească un ajutor financiar consistent, de la autorități, pentru a-și cumpăra și instala panouri solare electrice, au fost prelungite până la 31 ianuarie 2020.

Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice până la data de 31 ianuarie 2020.

Prin programul AFM, autoritățile  vor să-i ajute pe cei care dețin gospodării izolate și neracordate la rețeaua electrică să-și monteze panouri fotovoltaice. Mai exact, vizați de această măsură sunt cei ce au o casă situată la o distanță de cel puțin doi kilometri față de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.

Astfel, cei ce dețin gospodării izolate și neracordate la rețeaua electrică națională pot solicita autorităților până la 25.000 de lei pentru cumpărarea și instalarea de panouri fotovoltaice. Banii nu se primesc toți odată, ci eșalonat, pe toată durata implementării proiectului, și sunt gestionați de către primăria de care aparține respectiva gospodărie.

Programul are alocată suma de 230 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că de finanțarea de 25.000 de lei pot beneficia peste 9.000 de gospodării. Finanțarea este nerambursabilă și acoperă integral cheltuielile legate de instalarea panourilor fotovoltaice, adică cei interesați nu vor fi nevoiți să plătească niciun ban pentru cumpărarea și instalarea panourilor.

Programul de finanțare vizează creștea eficienței energetice a locuințelor și îmbunătățirea calității aerului, prin producerea de energie electrică din surse regenerabile și prin reducerea cantității de combustibili convenționali (cărbune, motorină, gaz natural etc.) utilizați.

Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanțare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora, publicată pe site-ul AFM.

Suma alocată sesiunii de finanțare pentru acest an este de 230 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie.

Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potenţialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM. Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.