Programul de susţinere a tomatelor româneşti continuă şi în 2019

Programul de susţinere a tomatelor româneşti continuă şi în 2019. Resursele financiare alocate în 2019 pentru continuarea programului de susţinere a tomatelor româneşti se ridică la 233,19 milioane de lei, reprezentând echivalentul sumei de 50 de milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an. De asemenea, valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.