Primăria Municipiului Focșani a început distribuirea produselor de igienă destinate persoanelor defavorizate

Primăria Municipiului Focșani a început pe 13 ianuarie distribuirea ajutoarelor sub formă de produse de igienă din cadrul Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate- POAD.
Conținutul unui pachet de igienă este următorul:
– Periuță de dinți (5 buc)
– Pastă de dinți (4 buc x 75 ml)
– Săpun lichid (1 buc x 500 ml)
– Șampon copii (1 buc x 800 ml)
– Șampon adulți (1buc x 500 ml)
– Detergent pudră/granule pentru rufe colorate (1buc x 900g)
– Detergent pudră/granule pentru rufe albe (1buc x 1800g)
Pachetele vor fi împărțite beneficiarilor pe bază de buletin, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.30, din depozitul aflat în incinta Colegiului Tehnic „Ion Mincu” Focșani.
Persoanele care vor primi aceste pachete sunt următoarele:
– persoanele beneficiare de venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001
– persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010.
În cazul în care există și alte persoane încadrate în una dintre aceste două categorii, dar nu se regăsesc pe listele de distribuție (primite de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vrancea), acestea vor depune o cerere la Primăria Municipiului Focșani pentru a putea beneficia și ele de pachete.

You might also like