Preșcolarii Centrului de zi ” Maria Ajutorul Copiilor” din Focșani au aflat de la polițiștii vrânceni, ce trebuie să facă pentru a avea o vacanță în siguranță

Sursa foto: IPJ Vrancea
Sursa foto: IPJ Vrancea

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea s-au aflat recent în mijlocul preșcolarilor Centrului de zi ” Maria Ajutorul Copiilor”, din municipiul Focșani. Activitatea a fost realizată cu un grup de 56 de copii cărora polițiștii le-au  înmânat stikere ”polițist pentru o zi” pentru răspunsurile corecte la întrebările cu tematică specifică. Pentru deprinderea unui comportament preventiv, recomandările  au fost transmise de către polițiștii vrânceni copiilor, prin joc și desene. Iată ce vă recomandă polițiștii pentru a vă putea bucura de o vacanță în siguranță:

  • -Când sunteţi singuri este bine să nu purtaţi cheia de la locuinţă la vedere şi nici să o ascundeţi în locuri unde ar putea fi găsită uşor de răufăcători;
  • – Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sunt trimişi de părinţii voştri. Uşa trebuie să fie mereu încuiată şi asigurată cu lanţul de siguranţă;
  • -Nu spuneţi persoanelor străine care sună la telefon că sunteţi singuri acasă;
  • -Sunaţi / mergeţi la un vecin de încredere în cazul în care vă este frică, vă simţiţi ameninţaţi sau aveţi o urgenţă;
  • -În caz de nevoie sunaţi-vă părinţii, rudele sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112.
  • -Respingeţi orice apropiere sau atingere fizică din partea unor necunoscuţi. Dacă întâlniţi astfel de persoane spuneţi acest lucru părinţilor şi poliţiştilor pe care îi vedeţi.
  • -Când sunteţi singuri nu vă urcaţi în autoturismele unor necunoscuţi indiferent ce vă spun sau vă oferă;
  • -Nu primiţi jucării, bani sau dulciuri din partea unor persoane necunoscute;
  • -Nu vă lăudaţi cu bunurile şi banii pe care părinţii voştri le au în casă, hoţii vă pot lăsa fără ele;
  • -Dacă un necunoscut vă abordează, evitaţi-l;
  • -Nu vă lăsaţi niciodată invitaţi de un necunoscut la o îngheţată, prăjitură, la o petrecere sau la o plimbare cu maşina;
  • -Nu însoţiţi niciodată singuri un străin într-o casă pe care nu o cunoaşteţi;
  • -Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi;
  • -După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa ori prin spatele acestora;
  • -Traversaţi străzile doar prin locurile special amenajate şi asiguraţi-vă cu atenţie înainte de a vă angaja în traversare.

Copiii nu sunt în stare să se apere singuri deci pot deveni uşor victime ale adulţilor. Dacă aveţi cunoştiinţă despre astfel de situaţii, în care copiii sunt agresaţi, anunţaţi de urgenţă Poliţia prin apel 112! Prin urmare, vrâncenii sunt sfătuiți de polițiști cum să-și protejeze copiii:

  • ,,-obişnuiţi-vă copilul să fie punctual;
  • -nu uitaţi: nu doar fetele ci şi băieţii pot fi agresaţi sexual;
  • -nu lăsaţi copii mici să plece în stradă sau în locuri publice fără supraveghere şi nu le permiteţi să meargă singuri în locuri izolate;
  • -fiţi prudenţi cu persoanele care manifestă prea mult interes faţă de copilul dumneavoastră”, se menționează IPJ Vrancea.

 

Știri despre: ,