Pompierii vrânceni, salvatorii care donează pentru viață

Aflați în prima linie în lupta cu inamicul nevăzut și datorită meseriei, care prin natura ei, promovează valorile solidarității umane, pompierii înțeleg cel mai bine nevoile oamenilor aflați în pericol.

Anul acesta, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii din întreaga țară au ales să marcheze însemnătatea zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, prin campania de donare de sânge ”Salvatorii donează pentru viață”,  care se desfășoară la nivel național în perioada 07 – 11 septembrie, cu sprijinul centrelor de transfuzii sanguine județene.

Așa cum era de așteptat, pompierii militari vrâncenii s-au mobilizat și de această dată, în nobila misiune de protejare a celor care au nevoie de ajutor, manifestându-și prețuirea și grija față de viața semenilor. Peste 20 de pompieri vrânceni au răspuns campaniei ”Salvatorii donează pentru viață”, oferind prin gestul lor simplu de a dona sânge, o șansă la viață.

În speranța că puterea exemplului încă funcționează, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea îndeamnă cetățenii să se alăture salvatorilor care donează pentru viață.

Miracolul donării de sânge constă în acea picătură care se transformă în viață. Sângele este resursa gratuită și regenerabilă, vitală, de care fiecare dispunem. Acest gest umanitar depinde doar de noi!

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: