Polițiștii vrânceni, ca și restul oamenilor, sunt alături de cetățenii aflați în nevoie, astfel că se mobilizează și donează sânge

Campania „SUNTEM ECHIPĂ, PENTRU VIAȚĂ!” continuă

Sângele înseamnă viață, iar noi toți putem da viață, în special acum, când este și mai multă nevoie de ajutor. Polițiștii vrânceni, ca și restul oamenilor, sunt alături de cetățenii aflați în nevoie, astfel că se mobilizează și donează sânge.

Campania Inspectoratului de poliție Județean Vrancea în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea a fost lansată la mijlocul lunii octombrie a.c. și va continua până în pragul sărbătorilor de iarnă.

De sprijinul nostru, al polițiștilor, ca parte din comunitate, au nevoie semenii noștri pentru care donăm sânge iar o parte dintre noi – și plasmă (sânge total din care se va prepara plasma).

Ținând seama de recomandările specialiștilor, numai polițiștii care nu se încadrează în grupele de risc privind infectarea cu virusul Sars-Cov 2, (nu desfășoară activități curente cu publicul și îndeplinesc restul cerințelor curente pentru donarea de sânge) vor participa la campanie.

În aceste momente de cumpănă, îndemnăm toți cetățenii care se încadrează în cerințele donării de sânge, să se adreseze Centrului de Donare și Transfuzie Sanguină Vrancea  Strada Comisia Centrală 82a, Focșani  telefon 0237223220.

Ca la fiecare campanie, tichetele de masă primite de poliţişti în urma donării vor fi folosite pentru a cumpăra alimente, rechizite și alte produse necesare, care ulterior vor fi dăruite unor persoane din județul nostru aflate în dificultate, în pragul sărbătorilor de iarnă.

Pe această cale, facem un nou apel către vrânceni să conștientizeze importanţa respectării regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, pe durata stării de alertă, în contextul situației epidemiologice din România, pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus.

O ORĂ DIN VIAŢA DUMNEAVOASTRĂ, POATE SALVA O VIAŢĂ!

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: