Părinții își pot lua zile libere plătite pentru a avea grijă de copii și pe timpul vacanței școlare

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat joi în ședința guvern un proiect de hotărâre care să prelungească posibilitatea acordării de zile libere plătite pentru părinții care stau acasă să aibă grijă de copii inclusiv pe perioada vacanței școlare.

Guvernul a stabilit că părinții care nu au cu cine lăsa acasă copiii pe perioada cât școlile sunt închise își pot lua zile libere plătite pentru a avea grijă de cei mici. Ministrul Muncii a anunțat joi, în ședința de guvern, inițierea unei hotărâri care să prelungească această prevedere și pe perioada vacanței școlare.

Pe durata stării de urgență, cât școlile sunt închise, unul dintre părinți are dreptul să primească zile libere plătite pentru a sta acasă cu copiii. Pentru fiecare zi liberă, angajatorul acordă părintelui o indemnizație de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Indemnizația este asimilată veniturilor din salarii și supusă impozitării și plății contribuțiilor, conform Codului Fiscal.

Zilele libere se acordă doar după epuizarea tuturor opțiunilor prevăzute de legislație pentru desfășurarea activității și cu obligația asigurării continuității activității.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: