Operator economic sancționat de polițiștii vrânceni, pentru că a transportat lemne, fără avize de însoțire

Sursa foto: Arhivă

Polițiștii de ordine publică vrânceni împreună cu specialişti silvici au desfăşurat, în perioada 28 martie – 03 aprilie, mai multe verificări pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma a peste 140 de controale desfășurate pe drumurile publice și în fonduri forestiere, au fost constatate 4 infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, din care 31 pentru încălcarea prevederilor Legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 58.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 43  m.c. material lemnos, în valoare totală de peste  16.000 lei, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice, precum și a unui autovehicul.

În urma unui control efectuat la punctul de lucru al unui operator economic din municipiul Adjud, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au constatat că, în perioada 1februarie – 29 martie,  ar fi fost expediate din incinta depozitului de materiale lemnoase cantitățile de 9,56 m.c. cherestea rășinoase și 7,50 m.c. lăturoaie rășinoase, fără avize de însoțire, conform prevederilor legale. Totodată, operatorul economic nu a respectat modul de completare a registrului de evidență intrări – ieșiri materiale lemnoase aferent depozitului controlat. În cauză, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale a agentului economic potrivit Legii nr. 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, fiind dispusă, totodată, măsura complementară a confiscării contravalorii cantităților de material lemnos, în valoare totală de peste 8.200 lei.

You might also like