O pisicuţă a fost salvată de pompieri, după ce a rămas blocată între peretele fals şi faţada exterioară a unui spaţiu comercial, situat în Focșani

Sursa foto: ISU Vrancea
Sursa foto: ISU Vrancea

Mitul ce persistă în rândul felinelor, potrivit căruia acestea au nouă vieți, se poate aplica și în cazul unei pisicuțe, care a fost salvată astăzi, de pompierii focșăneni. Nu se știe prin ce împrejurări, micuța felină a ajuns blocată între peretele fals şi faţada exterioară a unui spaţiu comercial, situat în zona pietonală a pasajului dintre Hala Moldovei și Magazinul Milcov. Mieunatul disperat al pisicuței a alertat oamenii din zonă, care au cerut ajutorul pompierilor. Ajunşi la locul respectiv, salvatorii au înlăturat cu ajutorul mijloacelor din dotare protecţia de tablă şi au eliberat felina. Aceasta odată ce s-a văzut scăpată de primejde, simțindu-se în siguranţă a mai zăbovit câteva clipe în braţele salvatorilor ei.

Știri despre: , ,