Microbuz cu călători, răsturnat pe DN 24. Traficul este blocat pe sensul Tişiţa-Tecuci

Sursa foto:Arhivă/ziare.com
Sursa foto:Arhivă/ziare.com

Update 2: În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto al microbuzului a fost depistat cu o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Update 1: Șoferul unui autoturism, care circula pe sensul de mers Tișița – Tecuci, nu a acordat prioritate de trecere la schimbarea direcției de mers spre stânga, în intersecția cu DJ 204 E, unui microbuz care circula regulamentar pe sensul opus, intrând astfel în coliziune cu acesta. A rezultat rănirea a 5 persoane din microbuz, 2 rănite grav și 3 ușor.

Știrea inițială: Autoritățile sunt în alertă în acest moment, în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112. Acestea au fost anunțate că pe DN 24 (Tişiţa-Tecuci), un microbuz care transporta persoane s-a răsturnat. Din primele informații, în urma accidentului, care s-a produs la ora 19.45, pe DN 24 , la km. 2+800, 5 persoane au fost rănite.  Traficul este blocat pe sensul Tişiţa-Tecuci. Microbuzul a ieșit în afara părții carosabile.

Știri despre: , ,