Limita de venituri ce pot fi obținute simultan cu indemnizația a crescut

Printr-un act normativ publicat de curând în Monitorul Oficial a fost crescută limita de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului, fără ca părintele beneficiar să piardă dreptul la aceasta. Acum, legea prevede o limită de peste 6.000 de lei anual.

          Părinții în CCC (Concediu creștere copil) nu mai pot pierde dreptul la indemnizația de creștere dacă obțin, într-un an calendaristic, venituri impozabile al căror nivel nu depășește de cinci ori cuantumul minim al indemnizației (adică 6.250 de lei), scrie avocatnet.ro. Creșterea limitei acestor venituri de la de trei ori cuantumul minim la cinci astfel de indemnizații minime e cuprinsă în Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată vineri în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 340 și intrată de luni, 6 mai, în vigoare. Regula e că cel ce primește indemnizația de CCC nu poate să mai realizeze și alte venituri în perioada respectivă. Altfel, i se suspendă dreptul la indemnizație (suspendare care va interveni în ziua imediat următoare). OUG nr. 111/2010 a prevăzut și câteva excepții de la această regulă:

  • persoana primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu;
  • cel îndreptățit primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora;
  • beneficiarul realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, într-o anumită limită.

În acest din urmă caz, mai menționează avocatnet.ro, care este și cel vizat de legea publicată vineri, părintele are voie să obţină acum, mai nou, venituri impozabile, fără să-i fie suspendată plata indemnizaţiei, dacă acestea nu depășesc într-un an calendaristic 6.250 de lei (1.250 de lei X 5). Înainte de modificarea adusă de Legea nr. 89/2019, limita de venituri era stabilită la de trei ori valoarea indemnizației. Aceeași lege mai prevede o schimbare importantă pentru cei aflați în CCC: dacă indemnizația calculată pentru cel de-al doilea CCC, solicitat la mai puțin de un an de la încheierea anteriorului concediu, are o valoare mai mică decât cea a anterioarei indemnizații, solicitantul are dreptul la indemnizația primită în cazul anteriorului CCC.

Source avocatnet.ro
You might also like