Klaus Iohannis: Școala sigur nu va începe în condiții normale. Ar fi foarte complicat să avem numai școala online

“Școala sigur nu va începe în condiții normale”, a anunțat în această seară președintele Klaus Iohannis. “Ar fi foarte complicat să avem numai școala online, și atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil și în funcție de condițiile locale vom avea mai mult școală normală sau mai mult online sau mixt”, a precizat liderul de la Cotroceni.

Iohannis a anunțat că decizia definitivă cu privire la modul în care se vor deschide școlile pe 14 septembrie 2020 va fi luată săptămâna viitoare. “Am invitat pe premier, ministrul educației și mai mulți miniștri, pentru o discuție pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că vom reuși să conturăm câteva scenarii pe care le vom comunica public. Deci dați-mi voie să vă dau săptămâna viitoare câteva răspunsuri mult mai in extenso”, a declarat președintele.

Cele mai importante declarații ale președintelui Klaus Iohannis, cu privire la deschiderea școlilor:
  • Evident că această situație a deschiderii noului an școlar și, implicit, a noului an universitar este una de extremă importanță. Am avut numeroase discuții cu conducerea Ministerului Educației, cu specialiști, cu alți membri din guvern cu atribuții pe această zonă.
  • S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și unor scenarii.
  • Am invitat pe premier, ministrul educației și mai mulți miniștri, pentru o discuție pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că vom reuși să conturăm câteva scenarii pe care le vom comunica public.
  • Deci dați-mi voie să vă dau săptămâna viitoare câteva răspunsuri mult mai in extenso.
  • Școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea.
  • Ar fi foarte complicat să avem numai școala online, și atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil și în funcție de condițiile locale vom avea mai mult școală normală sau mai mult online sau mixt.
Sursă edupedu.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: