ISJ Vrancea a stabilit condițiile pentru părinții care vor să participe la festivitățile de sfârșit de an școlar

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a stabilit condițiile în care vor putea fi organizate festivitățile la terminarea anului școlar. Precizările au fost făcute după ce Colegiul Național Unirea a solicitat acordul din partea Instituției Prefectului în vederea realizării activităților de sfârșit de an școlar.

 „Se permit festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar, cu participarea personalului didactie, a elevilor precum și a însoțitorilor acestora. Participarea însoțitorilor este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificate al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin Ordinul Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, emis în termenul art. 71 alin 2 din Legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în adresa semnată de inspectorul școlar general Gabriela Marchitan și transmisă unităților școlare

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: