Inspecţia Muncii: Firmele au 20 de zile lucrătoare să crească salariul minim în Revisal

Modificarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru angajaţi trebuie realizată de agenţii economici în registrul Reges/Revisal în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a măsurii creşterii salariului minim – 1 ianuarie 2020, menţionează şeful Inspecţiei Muncii, Dantes Nicolae Bratu, într-un comunicat al instituţiei.

„În conformitate cu art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, modificarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se transmite în registrul general de evidenţă a salariaţilor – REGES/REVISAL în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării, respectiv de la data de 1 ianuarie 2020”, precizează inspectorul general de stat.

Inspecţia Muncii aminteşte că începând de la 1 ianuarie 2020, potrivit deciziei Guvernului, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră, fără a include sporuri şi alte adaosuri.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.230 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, subliniază Inspecţia Muncii.

De asemenea, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, se stabileşte, începând de la 1 ianuarie 2020, la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se mai precizează în comunicatul Inspecţiei Muncii.