Infracțiuni semnalate de poliţiştii vrânceni, în cadrul unor acțiuni ce au vizat protejarea fondului silvic

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 8 infracţiuni, au fost date 14  sancţiuni  în cuantum de 12.000 de lei şi s-au confiscat  peste 45 de mc material lemnos, în valoare de peste 12.500 de lei.

Polițiștii de ordine publică din cadrul IPJ Vrancea au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma celor 95 de controale desfășurate pe drumurile publice, la depozitele de materiale lemnoase și în fonduri forestiere, au fost constatate 8 infracţiuni, prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, din care 11 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 12.000 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 46  mc material lemnos, în valoare totală de peste  12.500 de lei,  din care 34,78 mc cantitate confiscată fizic, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice. Astfel, la data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Reghiu au depistat un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitate, în timp ce tăia fără drept 10 arbori din specia fag dintr-o pădure de pe raza comunei, materialul lemnos rezultat fiind sustras și transportat la locuința lui. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul în cauză ar fi tăiat fără drept, în perioada aprilie – mai 2019, mai mulţi arbori din speciile fag, stejar și carpen, din proprietatea sa de pădure, situată pe raza comunei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,tăiere fără drept de arbori” și ,,furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 alin. 1 și art. 109 alin. 1 din Legea 46/2008. La data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Paltin, în urma verificărilor efectuate într-un fond forestier, au constatat faptul că o cantitate de 19,00 mc lemn rotund de fag este deținută fără documente care să ateste legalitatea provenienței acesteia. În cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă, totodată, măsura complementară a confiscării fizice a cantității de 19,00 mc lemn rotund din specia fag.

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More