Incendiu la o locuință din comuna Gura Caliței

Sursa foto: ISU Vrancea
Sursa foto: ISU Vrancea

Pompierii focșăneni, alături de Serviciul Voluntar  pentru Situații de Urgență Gura Caliței, au intervenit în această dimineață, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Gura Caliței. Salvatorii au scos din locuința aflată în flăcări două butelii care reprezentau un real pericol. După aproape 2 ore, incendiul, care se manifesta generalizat la întreaga locuință în suprafață de 50 de metri pătrați, a fost lichidat. Au ars generalizat întreaga locuință precum și bunurile de uz casnic aflate în interior. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric. Proprietara casei, o femeie de 59 de ani a făcut atac de panică, atunci când și-a văzut locuința în flăcări. Aceasta prezenta și hipertensiune arterial, iar paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat, femeia refuzând mai apoi transportul la spital.

Știri despre: , ,