FOTO: Poliţiştii vrânceni, la „vânat” de chiulangii. Zeci de elevi, depistaţi absentând de la cursuri

Sursa foto: IPJ Vrancea

Oamenii legii au efectuat acţiuni pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile. Prin urmare, poliţiştii vrânceani au acționat miercuri, pe raza municipiilor Focșani și Adjud și a orașelor Mărășești și Odobești, pentru prevenirea absenteismului şcolar și a consumului de băuturi alcoolice de către elevi și minori, în zona unităților de învățământ. Astfel, au fost efectuate verificări la 28 de spații comerciale din zona adiacentă acestora, în urma cărora au  fost legitimate 60 de persoane.Dintre acestea, 21 sunt elevi care au fost depistaţi absentând de la orele de curs. Totodată, în cadrul acţiunii au fost instruiți 19 barmani / administratori cu privire la respectarea prevederilor legale. Cu privire la elevii depistați, urmează să fie informat Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, în vederea efectuării verificărilor și dispunerii măsurilor ce se impun. Acţiunile poliţiştilor, pentru creșterea gradului de siguranță în unităţile de învăţământ, continuă pe tot parcursul anului şcolar, în vederea însușirii de către elevi a recomandărilor cu caracter preventiv și formării unor comportamente pozitive şi evitarea situaţiilor periculoase.

You might also like