Focșănenii sunt invitați să se înscrie în concursul pentru amenajarea spațiilor verzi din oraș

În cadrul ședinței Consiliului Local din data de 30 aprilie 2020, a fost aprobat Regulamentul privind desfășurarea unui concurs public pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din Municipiul Focșani.

Astfel, Primăria Municipiului Focșani, prin Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, poate încredinţa spațiul verde aferent unui imobil/imobile, spre amenajare și întreţinere, asociaţiilor de proprietari, proprietarilor individuali, operatorilor economici, ONG-urilor, în baza unei Convenții de Partereniat. Spațiile verzi încredinţate vor fi amenajate și întreţinute prin grija celor cărora le-au fost încredinţate. Materialul dendrologic plantat la cererea asociaţiilor de proprietari va fi udat de membrii asociației de 2 ori pe săptămână în perioada aprilie – septembrie. Materialul necesar plantărilor poate fi asigurat de Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani în baza unei programări, în funcţie de alocaţia bugetară repartizată pentru achiziţia de material dendro-floricol şi a priorităţilor la nivel de municipiu și plantat de către persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost încredinţate spațiile verzi. De asemenea, materialul necesar plantărilor poate fi asigurat și/sau plantat și de către persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost încredințate spațiile verzi.

Pentru stimularea tuturor cetățenilor dar și în vederea amenajării și întreținerii în mai bune condiții a spațiilor verzi din oraș, anual va fi organizat un concurs public, la care se vor putea înscrie TOTI deținătorii spațiilor verzi încredinţate conform  Regulamentului atașat. Acest concurs se desfășoară până la data de 1 noiembrie 2020.

Facem precizarea că din cauza situației excepționale cu care ne confruntăm, calendarul de înscriere în concurs nu a putut fi respectat, urmând ca în perioada imediat următoare să fie elaborată întreaga documentație, astfel încât focșănenii să se poată înscrie, mai ales că premiile nu sunt deloc de neglijat. Ca și la concursul care a premiat cele mai frumoase vitrine din oraș din perioada sărbătorilor de iarnă, Focșaniul a fost împărțit în aceleași 6 zone, pentru fiecare din ele primii trei clasați fiind recompensați cu câte un premiu, după cum urmează:

–        locul I – 1000 lei,

–        locul II  – 600 lei,

–        locul III – 300 lei.

Până când va fi actualizată și finalizată procedura de înscriere, invităm toți focșănenii să se adreseze Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani pentru a demara deja demersurile pentru încredințarea spațiului verde dorit.

Dragii mei, Focșaniul este casa noastră și împreună putem face ca această casă să fie una cât mai curată și frumoasă. Iar acest concurs dă fiecăruia dintre noi ocazia să arătăm câtă imaginație avem și dragoste de frumos și mai ales de orașul nostru.

 

Primar

Cristi Valentin Misăilă