Florile de Mărţişor şi de 8 Martie, un business de peste 20 de milioane de euro

De 1 Martie şi de Ziua Femeii, vânzările de flori vor aduce importatorilor şi florăriilor o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, arată o analiză Frames, potrivit căreia cele mai căutate flori, în această perioadă, sunt cele specifice primăverii, precum ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele, iar cele mai apreciate sunt însă trandafirii, consideraţi simbolul iubirii, al afecţiunii.

”Pentru firmele din domeniu, vânzările de 1 şi 8 Martie reprezintă o mare parte din cifra de afaceri la nivelul întregului an”, arată analiza.

Estimarea ia în calcul că la oraş, mediul în care se vând peste 90% din flori, locuiesc  4,56 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani şi că măcar jumătate dintre doamne şi domnişoare vor primi un buchet de flori în această periodă, la un preţ mediu de 40 de lei.

Potrivit acestora, 2020 se anunţă a fi, astfel, cel mai bun an din istorie pentru piaţa de flori din România. Datele preliminarii arată că, în 2019, business-ul cu flori din ţara noastră a depăşit 1,5 miliarde de lei, o cifră mai mult decât dublă faţă de 2010 (399,1 milioane lei).

Sursa: news.ro

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: