Elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile, cu reducere de 50% sau 100%, după caz

CFR Călători anunță că elevii  din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic. În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren. Elevii beneficiază de abonamente  lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a 2-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat. De exemplu, un elev plăteşte doar  55,65 lei pe un abonament lunar Regio, clasa a 2-a pe ruta Titu – Târgovişte, în loc de 111.30 lei cât ar costa călătoriile la preţ redus 50%, timp de 21 de zile lucrătoare pe lună. Eliberarea biletelor/abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel:

  • pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină).
  • pentru  elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverința doveditoare şi certificatul de naștere în copie;
  • în cazul  elevilor care beneficiează de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menționa pe carnet la rubrica “menţiuni” atestarea dreptului de acordare a gratuității.

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, conform prevederilor HG nr. 42/2017, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie/abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport; elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More