Elevii ar putea avea cursuri de educație rutieră la școală, pe viitor

Sursa foto:infooradea.ro

Un proiect legislativ propune introducerea, din anul școlar 2021-2022, a orelor de educație rutieră în școli. Actul normativ a fost adoptat tacit în această lună la deputați, iar recent a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere. Pentru a se putea aplica, proiectul are nevoie de votul favorabil al senatorilor și de publicarea în Monitorul Oficial. Mai exact, arată avocatnet, proiectul prevede că, până la sfârșitul anului viitor, Ministerul Educației Naționale va trebui, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, să elaboreze o strategie privind educația pentru  prevenția rutieră a elevilor.

Ulterior, această strategie se va transpune în planurile de învățământ, adică elevii din învățământul de stat, privat sau confesional vor putea participa la cursuri de prevenție rutieră organizate în fiecare școală, la diverse intervale (de exemplu, bilunar, trimestrial etc). Apoi, fiecare școală poate decide, la propunerea consiliului profesoral, ca aceste cursuri să se țină la intervale mai scurte, inclusiv săptămânal. Această propunere apare în contextul în care autoritățile atrag atenția că în jumătate dintre accidentele rutiere ce au loc în țara noastră sunt implicați pietoni, iar în o treime dintre acestea cad victime copii. Potrivit inițiatorilor, singurul mod în care se poate reduce numărul accidentelor în care sunt implicați copii este educația rutieră timpurie.

Sursă avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: