După valul de caniculă, începând de mâine, vom avea parte de ploi şi vijelii în toată ţara

Meteorologii au anunţat că după zilele cu temperaturi caniculare, vremea se răceşte şi vor fi manifestări de instabilitate atmosferică şi cantități de apă însemnate. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o alertă valabilă începând de mâine ora 09:00, până vineri, 16 august ora 09:00. În acest interval vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice și nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat și în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Totuși, potrivit ANM, pe parcursul zilei de mâine, disconfortul termic și canicula vor persista în sudul, estul și centrul teritoriului.

Știri despre: ,