Donare inedită

Aceste vremuri pe care le trăim de aproximativ 2 luni de zile și pe care cu siguranță cei mai mulți dintre noi nu și-ar fi imaginat vreodată că le vom experimenta, au sădit în sufletele multora tristețe, nesiguranță și dor de cei dragi, din cauza legilor provizorii ce ne-au ținut la distanță! Dar…există printre noi cel puțin o persoană căreia regulile impuse de distanțarea socială, i-au adus o mică bucurie și au făcut posibilă îndeplinirea unei dorințe ascunse de mult timp, undeva într-o cămăruța secretă a inimii! Aceea persoană este colega noastră ….. care duminică sărbătorește 49 de primăveri și care anul acesta și-a “donat” ziua de naștere.

Astfel, colega noastră fiind în imposibilitatea de a organiza o petrecere cu cei dragi, a ales să își “serbeze” ziua de naștere în avans astăzi, pentru că și-a dorit să facă fericită o fetiță din comuna Poiana Cristei, sat Podul Lacului, care astăzi a împlinit 5 anișori.  Aici am avut ocazia să aducem un dram de bucurie în sufletul micuței Maria Florentina, cel de-al patrulea copil al unei familii modeste și cu posibilități materiale reduse.

Cadourile, tortul, pizza, și alte alimente pe care noi le-am adus pentru mica petrecere a Mariei, nu au bucurat-o doar pe acesta ci și pe ceilalți  5 frați, dintre care cel mai mic, are doar 9 luni. Cel mai mare din cei 6 frați este Ionuț, în vârstă de 12 ani, la care nu am putut să nu remarcăm în doar câteva minute  petrecute împreună, maturitatea și faptul că este un sprijin real în activitățile casnice pentru mama sa, în timp ce tatăl se află zilnic la muncă prin sat, pentru a putea asigura cele necesare traiului zilnic.

Apreciem acești oameni, care găsesc bucuria în lucruri mărunte și care indiferente de cât de mult i-a pus la încercare viața, nu au uitat să semene în temelia copiilor lor respectul, bunul simț și grija față de ceilalți.

La mulți ani celor două sărbătorite, cărora le urăm încă o dată să aibă parte numai de împliniri și multă sănătate, iar ceea ce e mai bun să vină de acum încolo! Mulțumim, Monica!!   

Știri despre: , ,