Doliu la primăria Spulber

Vasile Rusu, primarul comunei Spulber, a încetat din viață în această dimineață, după ce luni a suferit un accident vascular cerebral. În afară de munca administrativă căreia i s-a dedicat vreme de 15 ani, el s-a dovedit a fi un păstrător al obiceiurilor și tradițiilor vrâncene, pe care le-a promovat în numeroase activități culturale.

Centrul Cultural Vrancea îi aduce un omagiu în pagina sa, amintind că:

,,Vasile Rusu a făcut parte din formația de buciumașii din anul 1964, de când avea 14 ani, iar după câțiva ani a ajuns să o conducă. Se mândrea că a moștenit buciumul de la feciorii babei Vrâncioaia și nu voia ca acest instrument să dispară vreodată, astfel încât a acordat o atenție deosebită datinilor și obiceiurilor localității. Pentru Vasile Rusu, cântatul la acest instrument nu era doar muzică, artă, pasiune, scop în sine, ci parte din viața sa, din viața oamenilor din Spulber.
Vasile Rusu a participat alături de buciumașii săi la diferite manifestări artistice județene, interjudețene și chiar naționale, obținând importante aprecieri și premii. Formația de buciumași a participat împreună cu primarul localității și la manifestările prilejuite de Aniversarea Unirii Principatelor Române, ce au avut loc la Iași și la Focșani, a participat la Festivalul Primarilor artiști organizat în localitatea Aninoasa – județul Dâmbovița, la care a primit „Trofeul festivalului”, în anul 2008. ,,

Redacția VranceaTravel adresează sincere condoleanțe familiei!

Știri despre: , ,