Direcţia de Asistenţă Socială Adjud organizează concurs pentru postul de director executiv

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială Adjud. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din următoarele domenii de licenţă: asistenţă socială sau sociologie, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei, drept, ştiinţe administrative, sănătate, economie sau management, finanţe, contabilitate. Pot participa la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de director executiv şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I și să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.

Termenul limită pentru depunere a dosarelor este 29 mai 2019. Pe 11 iunie, ora 10:00, se va susține proba scrisă, urmând ca data și ora interviului să fie comunicate ulterior. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copia actului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul administrativ.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.