Cristi Valentin Misăilă: Ziua Imnului Național sărbătorită anual pe 29 iulie

Ziua Imnului Național sărbătorită anual pe 29 iulie este prilej de rememorare a patriotismului și spiritului de sacrificiu a generații întregi de romani, a eroilor care s-au jertfit pentru libertate și unitate. Pentru generațiile de astăzi, Imnul Național este o moștenire care vorbește despre sacrificiul pe care înaintașii l-au făcut din iubire de țară și de neam.

Este datoria noastră să predăm generațiilor viitoare această moștenire, căci Imnul Național aduce în prim plan istoria, tradițiile și idealul de unitate al națiunii noastre.

Imnul este legătura cu trecutul și cu valorile noastre fundamentale. Fie ca sentimentele naționale transmise prin fiecare vers al imnului nostru să pătrundă în inima fiecărui român, oriunde s-ar afla.

Fie că-l auzim însoțind performanțele sportivilor noștri, fie la festivități ori ceremonii naționale, întotdeauna imnul național ne insuflă mândria de a fi români!

Pe 22 decembrie 1989 “Deșteaptă-te române” s-a auzit pe străzi, risipind frica de moarte cu sublimul vers „acum ori niciodată”!
Așadar, dragi focșăneni, vă invit să onorăm, astăzi, Imnul National – acest simbol al neamului nostru!

Cristi Valentin Misăilă

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: